Caracteristicile naturii umane ale NOULUI OM

Caracteristicile naturii umane ale NOULUI OM
Caracteristicile naturii umane ale NOULUI OM

 

 

 

 

 

 

 

 

Natura umană. Cum poate fi definită?
Este alcătuită din predispozițiile oamenilor, comportamentul lor, modul de a fi iar toate astea se află într-un proces de recalibrare/ redefinire. Oare un lucru sau un concept ce vi s-a spus că este etern se poate schimba? Răspunsul este, DA. Iar acest răspuns este valabil pentru aproape orice aspect de pe Pământ. Magnetismul planetei se schimbă, afectând tot. Oceanele planetei se schimbă, clima se schimbă, în caz ca nu ați observat, este o recalibrare a tuturor lucrurilor, se dezvoltă noi forme de viață nemaivăzute până acum, chiar şi alimente nemaiîntalnite până acum. Toate se schimbă iar natura umană este printre ele, cu conştiinţa şi modul de gândire.
În cele ce urmează vom face o incursiune în ceea ce numim Natura Umană, pentru a înţelege mai uşor, o putem imagina sub forma unei case. Priviți-o ca pe propria casă, în care se află o sală rotundă cu 7 uși și 7 camere. Aceasta va fi casa Noului Om, casa sufletelor bătrâne (vechi). În realitate, există mai mult de 7 uși dar casa se va schimba odată cu nivelul de evoluţie spirituală.

Înainte de a vedea ce reprezintă aceste 7 uşi, trebui să avem în vedere doua aspecte valabile pentru fiecare camera în prezentarea ce urmează. Primul este ușa: este deschisă ori închisă? Dacă ușa este deschisă înseamnă că respectiva cameră este disponibilă. Următoarea întrebare-metaforă este: Lumina e aprinsă în camera sau nu? Dacă lumina este aprinsă, înseamnă că respectiva cameră este activă si folosită, dacă lumina este stinsă înseamnă că aceasta este disponibilă, dacă ușa este deschisă, dar nu este folosită. Aşadar, folosind aceste reguli ale metaforei vom explora 7 camere ale Naturii Noului Om.

Cele 7 aspecte ale Naturii umane

Prima cameră este numită SUPRAVIEȚUIRE iar camera e deschisă, mai bine spus nu există o ușă și nu a existat vreodată. Nu sunt nici măcar balamale pentru că acest aspect face parte din natura umană de bază. În această cameră veți constata că lumina este aprinsă și asta înseamnă că sunteți întotdeauna în starea de supraviețuire și sunteți conștienți de acest fapt. Există psihologi care vor afirma că această cameră va fi întotdeauna așa și nu poate fi modificată deoarece dacă s-ar închide ușa, oamenii nu ar supraviețui. Si au dreptate!
Vom face o sugestie: Stingeți lumina! Iată ce înseamnă asta: camera supravieţuirii a fost întotdeauna acolo, camera este întotdeauna deschisă dar când stingi lumina înseamnă că nu eşti întotdeauna activ în ea. Înseamnă că poți aprinde oricând doreşti lumina dar dacă lumina este aprinsă, o parte din tine este întotdeauna în această cameră. şi dacă lumina este aprinsă, înseamnă că oriunde vei merge şi orice vei face, primul gand pe care îl vei avea va fi de Supraviețuire. Când stingi lumina nu înseamnă că eşti în afara Supraviețuirii, ci că este disponibilă dar nu mai este preocuparea ta principală. Noul Om nu are nevoie ca lumina să fie aprinsă în camera Supraviețuirii. Aprinderea luminii în camera Supraviețuirii înseamnă că ești îngrijorat, planificând permanent pentru viitor, permanent privind în perspectivă, în 3D. Înseamnă că ți-ai dat seama cum funcționează lucrurile, înseamnă că ști ce urmează sau ce speri să se întâmple și că impui obiective. Ce se intâmplă când stingi lumina? Am să îți spun, acesta este Noul Om care afirmă: „Supraviețuirea mea va fi creată de o sincronicitate pe care încă nu o cunosc, de lucruri şi situaţii pe care urmează să le cunosc. Obiectivul meu este invizibil, nu il cunosc, însă Dumnezeu îl cunoaște și va fi mai bun decât orice îmi pot imagina eu acum!”
În acest caz, adăugăm noi, lucrurile lucrează împreună într-un mod miraculos. Toate schimbările în lumea materială sunt o reflectare a schimbărilor de la nivel interior. Numai atunci când procesele de transformare interioară sunt finalizate realitatea materială poate răspunde reflectând către noi schimbarea circumstanţelor din viaţa voastră. De asemena, atâta timp cât urmărim cu încăpăţânare un anumit obiectiv, de cele mai multe ori ne limitaţi posibilităţile care sunt energetic disponibile pentru voi şi nu suntem atenţi, nu luam în seamă sau nu acceptăm intuiţia, mesajele subtile care le primim.
Acesta este Noul Om, gândește în afara realității 3 D, este deschis şi receptiv la nou şi necunoscut si nu se teme să stingă o lumină. Aceasta a fost camera numarul 1!

Camera numărul 2 este numită EGO, este deschisă și cu lumina aprinsă. Primele două camere sunt foarte legate între ele, comunicând una cu cealaltă. De foarte multe ori Camera Ego este puternic conectată Camerei Supraviețuirii, fiind nevoie de un Ego puternic pentru a supraviețui. Doresc sa vă adresez o provocare: Numiți maeștrii spirituali cunoscuți care au fost egocentrici si egoisti! Care din aceștia s-au batut cu pumnul in piept cerând să li se acorde atenție? Răspunsul este: Niciunul.

Acest fapt ar trebui să ne spună ceva ce deja ştim. Că aceste emoții sunt primare, rudimentare și se poate stinge lumina şi în această încăpere. Această lumină ”arde” de foarte mult timp. Puteți folosi ego-ul, nu trebuie să îl aveți ”pornit” în permanență. Poti să iei atitudine și să iți aperi convingerile si fără o ”lumină” aprinsă în camera 2. Stiți de ce? Pentru că lucrurile care vă reprezintă, nu se află în acea încăpere. Ceea ce vă reprezintă, apartine Creatorului. Compasiunea lui Dumnezeu nu se află în camera Egoului sau în cea a Supraviețuirii ci se află într-o cu totul altă parte. Compasiunea lui Dumnezeu nu sălășluiește în Natura Umană ci în Natura Divină, în fiecare cameră și totuși în niciuna. Nu se află în 3D. Vă poate învălui și pătrunde complet și nu are nici măcar o ușă, iar aceasta poate deveni acea parte din voi ce o considerați ego. Nu un vechi ego uman ci o stare de bine ce exprimă mândria de a fi parte din Creator, ce vă va permite să vă țineți capetele sus pe măsură ce pășiți spunând: „Mulțumescu-ți Doamne, pentru că sunt parte din cer, din copacii pădurilor, din sistemul solar! Mulțumesc pentru că viata-mi este întrepătrunsă de energiile tuturor acestor lucruri!” Acesta este Noul Om.
Este necesară rearanjarea priorităților scoțându-le din gândirea 3D în care ați fost până acum și înțelegând că există mult mai mult.

Camera numărul 3 se numește INTELIGENŢĂ SPIRITUALĂ ce îmbină intelectul și emoţionalul. Este deschisă, ceea ce înseamnă că este disponibilă, și lumina este aprinsă. Țineți-o aprinsă și să păstrați această cameră așa cum este. Intelectul și Emoția par a fi energii aflate în competiție una împotriva celeilalte. Nu sunt. Sunt energii ce trebuie echilibrate. Nu puteți folosi logica spirituală fără o minte pătrunzătoare/gândire sănătoasă și nu puteți simți iubirea lui Dumnezeu fără o parte emoțională dezvoltată. Există examinarea intelectuală a Logicii Spirituale. Priviți în trecut la cuvintele maeștrilor spirituali, cercetați ceea ce trebuie să înțelegeți și veți găsi. Pentru Inteligenţa spirituală ar trebui să mai adăugăm un ”bec” în camera 3. Acestea sunt instrumentele Noului Om. Aceasta este Logica Spirituală. Stai drept/ferm în dragostea lui Dumnezeu, crezând ceea ce crezi, fiind încrezător că are sens nu datorită încrederii pe care o acorzi nevăzutului ci pentru că vezi/înţelegi structura. Pentru prima dată Omul Nou se poate baza pe aspecte multidimensionale pe care le simte și le percepe. Intuiția face parte din acest aspect, intelectul și procesul emoțional fac parte din procesul intuitiv, unde intuiția iți vorbește, iți comunică mesajele primite de la un Dumnezeu multidimensional ce îți oferă îndrumare în viața de zi cu zi. Aceasta este o cameră importantă, păstrați ușa deschisă și lumina aprinsă.

Camera numărul 4 reprezintă RESPECTUL DE SINE iar ușa este deschisă și așa a fost întotdeauna dar lumina este stinsă. Aceasta înseamnă că este accesibilă încăperea dar întunecată. Vechiul Om nu o folosește. Mulți oameni care se află în vechea energie nici măcar nu sunt conștienți de existenţa acestei încăperi. Aceasta, deoarece în vechea energie secole la rând, spiritualitatea v-a spus că sunteți nedemni ca ființe umane. Unele sisteme spirituale/religii vă spun că vă nașteți mizerabili și nu aveți nicio șansă, altele v-au spus că nu există un dumnezeu care să se uite la voi. Puteți crede așa ceva? Lumina e stinsă. Noul OM va păși în această cameră și va aprinde lumina în camera Respectului de Sine. Ești parte din Dumnezeu și pășești pe acest Pământ cu Creatorul în fiecare celulă iar toate acestea te fac demn. Eşti aici cu un scop, în fiecare din viețile trăite, ai avut un scop. Mai mult decât demn și merituos, admirat de Dumnezeu pentru munca ta, iubit de miliarde pentru experiențele trăite. Aprinde lumina și stai un pic mai drept după ce citești aceste rânduri! Toți îți spun că te-ai născut să suferi. Nu îi contrazice dar pleacă, părăsește discuția. Lasă-i pe ei să sufere dacă își doresc. Aceasta nu mai este realitatea ta. Nu permite oamenilor să-ți spună că ai venit să fi bolnav sau că ăsta ți-a fost contractul/soarta pentru că nu este ăsta contractul tău. Niciunul din oamenii de pe pământ nu s-a fost născut să fie bolnav. Poți să vezi minunata prezență a lui Dumnezeu în tine? Poți să te privești în oglindă, să îți privești ochii și să îți spui cu convingere: „Merit să fiu OM!” și să crezi în ceea ce spui. Aceasta este noua ființă umană. Este acesta ego? NU, este realitatea. Demn și merituos să fiu aici pentru a lucra la ridicarea vibrației Pământului.

Camera numărul 5 reprezintă CONŞTIINŢA DE SINE. Uşa acestei camere a fost închisă și poate fi deschisă de unii, însă alții au dificultăți în a o face. Nu este închisă pentru întreaga umanitate. Pentru unele suflete bătrâne ușa este deschisă, pentru altele este numai parțial deschisă deoarece abia acum află de existenţa a ceea ce s-ar afla în interior însă nu o pot vedea deoarece lumina este stinsă, nu este folosită. Conștiința de Sine poate fi definită drept acea parte 3D din tine care este pe deplin conștientă de partea multidimensională. Conștiința de sine reprezintă podul, legătura, cea care afirmă:„ Fac parte din Dumnezeu și sunt conștient de locul meu în univers!” Sunt multe niveluri în această cameră, dragi ființe. Nu voi simplifica acest lucru. În această încăpere există numeroase compartimente iar lecțiile tale de viață îţi vor spune dacă ai început să deschizi această ușă, cât ai parcurs din această cameră. Suflet drag, iată câteva instrucțiuni: Vreau să scoți ușa din balamale și să aprinzi lumina! Ști ce se poate întâmpla datorită Conștiinței de Sine odată ce aprinzi lumina? Poţi accesa propria Cronică Akașică. Poate nu vei fi conștient de viețile anterioare însă vei fi conștient de faptul că ai mai fost ”aici”. Devii conștient de Sinele tău Superior, un Sine enorm. Există câteva cuvinte inscripționate pe pereții acestei camere: „Sunt aici dintotdeauna!” Și chiar asta înseamnă, întotdeauna ai fost și întotdeauna vei fi. Iar momentan ești un om pe planeta Pământ, cu un nume trecut în actul de identitate. Dar eşti mult mai mult decât atât. Aceată cameră merită să fie deschisă, lumina să fie aprinsă, invitația este lansată să afli cine ești.

Camera 5, cea a Conştiinţei de Sine, este integrată cu logica spirituală din camera numarul 3 (Inteligenţă Spirituală). Așadar ai o conexiune între ușile 3 și 5. Din perspectiva numerologiei cifra 8 este cea a Manifestării: intelect, emoțional, conștiință de sine, logică spirituală, toate acestea vă permit să manifestaţi aspectele pentru care ați venit în această viață dar nu veți reuși fără propria conștientizare a naturii divine.

Următoarele două uși sunt închise și așa au fost întotdeauna. Noul Om va avea abilitatea de a deschide una din ele. Nu imediat, ci curând. Este o ușă de care nici măcar nu sunteți conștienți că este acolo pentru că nu face parte din realitatea voastră, dar este acolo din totdeauna. Este o ușă frumoasă, cu multe secrete. Numele ușii este ÎNNĂSCUT (în eng. = innate) și este ușa numarul 6.

Camera numărul 6, un alt nume pe care îl poartă este INTELIGENŢA CORPULUI UMAN. Sunteți conștienți de faptul că ceva în corpul vostru știe mai multe decât creierul vostru? Oricât de inteligenți ați fii, nu aveți idee despre ceea ce are loc în fluxul sangvin, în corpul vostru. Pentru a afla, folosiți diverse metode, una din ele fiind kinetica. A fost numită testare musculară. Kinetica te ajută să îți întrebi corpul ce se întâmplă în interiorul lui. Altă metodă ar fi să mergi la medic, să fii supus analizelor, iar medicul îți poate spune dacă este ceva în neregulă în tine, despre care ar trebui să ști. Ființă umană, nu crezi că e ciudat atunci când conștiința ta nu cunoaște acest lucru? Atunci când ADN-ul funcționează la 30% din capacitate, există anumite uși ce ar trebui să fie deschise, printre care şi această ușă. Legătura dintre Conștiița Umană și Inteligența Înnăscută a Corpului este în curs de edificare. Există oameni care sunt vindecători intuitivi, care pot privi o persoană și îi pot percepe în profunzime. Ei pot vedea în interiorul corpului, pe când acea persoană nu poate.
Iată un exercițiu: vizualizați deschiderea ușii, păstrați lumina stinsă; acesta este un semnal pentru corpul tau că dorești construirea acestei legături. Nu este gata încă să aibă lumina aprinsă deoarece vibrația planetei trebuie să mai crească, vechea energie trebuie să dispară sau să se transforme. Semințele metaforice plantate acum trebuie să își înceapă dezvoltarea și abia apoi unii oameni vor începe să își vadă camera. Va exista o stare de ”a ști” și „a intui” că există transformări în propriul corp. Dacă vei merge la analize și vei afla că așa este, îți vei confirma faptul că legătura se construiește. Va veni o zi când legătura va fi construită în totalitate iar ființele umane vor ști intuitiv la ce sunt alergici, își vor cunoaște deficiențele, vor ști imediat dacă au tensiunea arterială crescută, fără a avea nevoie de instrumente, fără ajutor din afară și vor , mai ales, ce să facă în privința asta crescându-și speranța de viață. Toate aceste aspecte fac parte din funcţionarea eficace a ADN-ului.

Camera numărul 7 are o uşă ciudată, cu un aspect nemaiîntâlnit. Este transparentă, iar asta înseamnă că nu aparține realității 3D. Unele persoane nici măcar nu sunt sigure că această ușă există. Probabil dacă ai incredere că este acolo, chiar este acolo, iar dacă esți sigur că nu există, ea nu va exista. Numele acestei uși este SINELE DIVIN sau ÎNALT. Este întâlnită și sub numele de Dumnezeul Interior, Eu Sunt, portalul prin care entitățile superioare de lumină comunică cu persoanele ce practica channeling (canalizarea, redarea de mesaje), Firul care conectează oamenii cu partea de dincolo de Văl și este multidimensională. Când vei deschide ușa acestei camere vei fi Omniprezent. Cei ce vor avea această ușă deschisă vor fi conștienţi de propria forță creatoare având totuși corpuri fizice. Aceste ființe vor fi atins nivelul de Ascensiune.
Se poate spune că această a 7-a cameră se va deschide dacă umanitatea va rămâne pe calea Luminii. Va dura mult, dar este firesc. Ușor, ușor oamenii vor începe să deschidă pentru puțin timp această ușă, vor simți Sinele Divin din interiorul lor, vor putea primi mesaje – chanelling și vor afla cine sunt.
Toate ușile acestor camere se vor deschide larg, luminile vor fi aprinse sau stinse, în funcție de nevoie și va exista Echilibru. Acesta este Noul Om.
Fie ca iubirea lui Dumnezeu să ne învăluie, fie ca împreună să evoluăm, să ne dăm voie să iubim și să fim iubiți!

Să vă fie de folos!

Sursa audio: www.kryon.com
Traducerea în limba română şi adaptarea a fost realizată de echipa Elvero. Acest material nu poate fi preluat parțial sau integral fără acordul Elvero.

Share