Arhanghelul Rafael – Cine este și cum ne poate ajuta acest înger vindecător?

Numele Arhanghelului Rafael înseamnă „Dumnezeu vindecă” sau „Vindecător Divin”. Arhanghelul Rafael este aspectul vindecător al lui Dumnezeu, fiind cel mai iscusit medic din lumea angelică. Arhanghelul Rafael este un înger al vindecării și al cunoașterii, acesta ajutând în vindecarea corpurilor fizice și subtile ale oamenilor, dar și ale animalelor. Rafael este un vindecător puternic, care acţionează și ca un vindecător spiritual, eliminând teama şi întunericul din trupul şi din mintea noastră. 

Arhanghelul Rafael este un înger sfânt ce lucrează pentru Dumnezeu în misiuni de vindecare pentru umanitate. Rafael conduce alți îngeri care sunt, de asemenea, specializați în munca de vindecare. Toți arhanghelii sunt îngeri de rang înalt care conduc grupuri angelice consacrate anumitor acțiuni. Rafael și alți îngeri vindecători sunt disponibili ori de câte ori Dumnezeu îi cheamă să-i ajute pe oameni să-și vindece trupurile de orice boală sau rană, ori vindecarea minții – de anxietate, tristețe, furie sau alte preocupări.
Arhanghelul Rafael ne ajută să ne vindecăm singuri, oferindu-ne, în același timp, ghidarea interioară, iubirea, compasiunea, echilibrul, inspirația pentru a-i ajuta pe alții să se vindece. Astfel, terapeuții îl pot invoca pe Arhanghelul Rafael pentru a fi îndrumați înaintea și în timpul ședințelor de tratament. Acest arhanghel ajută la înțelegerea și asimilarea învățăturilor ce stau în spatele fiecărei boli, la vindecarea emoțională, mentală și fizică. Rafael ne poate ajuta să obținem darul vindecării, ne arată care sunt căile de a ne vindeca pe noi înșine, ne ajută să ne vindecăm cu ajutorul naturii și al energiei universale.

De asemenea, Arhanghelul Rafael ne poate ajuta să ne găsim energia necesară pentru a ne împlini proiectele, ne ocrotește în timpul călătoriilor, ne învață cum să avem mai multă grijă de sănătatea noastră, cum să ne canalizăm energia astfel încât să nu ne epuizăm sau să ne îmbolnăvim, cum să alegem ceea ce este mai bine pentru sănătatea noastră.
Biblia folosită de creștinii ortodocși și catolici include informații despre Rafael, în Cartea lui Tobit. În această scriere sfântă se descrie modul în care Rafael vindecă atât fizic – prin vindecarea lui Tobit de orbire și menținerea fiului acestuia, Tobias, în siguranță în timpul călătoriei, cât și spiritual, prin eliberarea lui Sarah, logodnica lui Tobias, de un demon. Atunci când Rafael își dezvăluie adevărata sa identitate către Tobit și Tobias, aceștia sunt înspăimântați, însă Arhanghelul Rafael le spune: „Nu vă temeți! Pace vouă! Binecuvântați-L în veci pe Dumnezeu! Cât despre mine, atâta vreme cât am fost cu voi, nu de bunăvoia mea am fost cu voi, ci din voia lui Dumnezeu.

Astfel, Rafael refuză orice mulțumire sau recompensă și îi îndrumă pe oameni spre a-L lăuda pe Dumnezeu pentru binecuvântările lor. În acest sens, în cartea Vindecarea angelică: Lucrul cu Îngerii voștri pentru a vă vindeca viața, Eileen Elias Freeman afirmă: „Acesta este în mod clar unul din cele mai importante lucruri pe care le învățăm despre Raphael și, prin analogie, despre toți slujitorii lui Dumnezeu – că ei vin la noi prin voia lui Dumnezeu și nu prin propriile lor decizii. Ei așteaptă respectul pe care îl merită în calitatea lor de mesager, dar ei nu vor primi nici o mulțumire sau glorie deosebită pentru ei înșiși; ei îl referă tot la Dumnezeu, care i-a trimis. Este ceva ar trebui să avem în vedere când încercăm să facem din parteneriatul vindecător cu îngerul nostru păzitor, o stradă cu două sensuri. Nu este. Fără ca Dumnezeu să dea profunzime și lățime relației, este plat și fără viață.‟

Astfel, când arhanghelul Rafael lucrează, este puterea lui Dumnezeu ce curge prin acea lucrare și face posibilă vindecarea. Rafael și ceilalți îngeri sunt mesageri credincioși ai lui Dumnezeu. Deci, oricine experimentează vindecarea prin lucrarea lui Rafael experimentează cu adevărat vindecarea lui Dumnezeu, eliberată prin Rafael sau unul dintre ceilalți îngeri care lucrează cu Rafael în misiunile de vindecare. Așa cum spuneam anterior, numele lui Rafael indică această realitate: Rafael înseamnă „Dumnezeu vindecă”.

Când te rogi lui Dumnezeu pentru vindecare, Dumnezeu îți va răspunde în moduri care țin cont de fiecare aspect din ceea ce este mai bine pentru tine: spiritual, mental, emoțional și fizic. Dumnezeu va decide ce ajutor să-ți trimită, iar acel ajutor poate veni de la îngeri vindecători precum Rafael. Aceștia pot lucra în diferite moduri, fie direct, fie incognito, fie prin alți oameni. Probabil că nu vei fi conștient de tot ceea ce Dumnezeu pune în mișcare pentru a răspunde rugăciunilor tale de vindecare, dar poți fi sigur că va lucra cu putere pentru a te ajuta pentru binele tău suprem.
Alături de rugăciune, meditație, conștientizare și diferite practici energetice și spirituale consacrate vindecării, putem folosi și câteva ajutoare ce ne pot însoți și susține în aceste procese.

Astfel:
în aromaterapie, sunt asociate energiilor vindecării, regenerării și reînnoirii următoarele plante: mușețelul, ienupărul, lavanda, lămâia, pinul, santalul, menta, cimbrul. Puteți să vă bucurați de beneficiile lor prin intermediul uleiurilor esențiale, al fumigațiilor cu plante uscate, tămâie sau cu bețișoare și conuri parfumate. 

cristalele și pietrele naturale ce rezonează cu energiile vindecătoare al Arhanghelului Rafael sunt: cuarțul roz, turmalina roz, turmalina verde, fucsitul, prehnitul, malachitul, smaraldul, fluoritul, diopsidul.

planeta corespondentă este Mercur, puteți folosi pentru conectarea cu energiile arhanghelului Rafael o vergea rezonatoare cu frecvența planetei Mercur.

obiecte consacrate Arhangelului Rafael, precum amulete, reprezentări grafice, icoane, produse pentru aromaterapie, ce pot facilita conexiunea cu energia acestui arhanghel vindecător.

 

 

Întregul conținut al acestui blog (articole, imagini, texte și alte date) este proprietatea ElveroR și este aparat de legea pentru protectia drepturilor de autor, toate drepturile fiind rezervate. Folosirea oricărora din aceste elemente, fără obținerea unui acord prealabil de la proprietarii de drept se pedepsește conform legilor în vigoare. Continutul blogului nu poate fi reprodus, modificat, transferat, distribuit, republicat, copiat sau transmis în orice formă, inclusiv cea electronică, fără permisiunea anterioară scrisă a reprezentanților Elvero Trade SRL.