Arhanghelul Uriel, cine este și care este rolul său?

Arhanghelul Uriel, cine este și care este rolul său

După ce am făcut cunoștință cu arhanghelii Mihail, Rafael, Chamuel și Gabriel, continuăm călătoria noastră în lumea angelică pentru a-l cunoaște mai bine pe Arhanghelul Uriel, numit și Înger al Înțelepciunii.

Despre Arhanghelul Uriel

Semnificația numelui arhanghelului Uriel

Numele Arhanghelului Uriel înseamnă „Dumnezeu este lumină” sau „lumina lui Dumnezeu”, acesta având harul de a lumina și lămurii situațiile, de a revela adevărul.
Arhanghelul Uriel face parte din ordinul angelic al Virtuților, numite și „cei strălucitori”. Despre Virtuți se spune că pot suspenda legile naturii și pot face miracole pe Pământ.

Arhanghelul Uriel în scrierile sfinte

Uriel nu este menționat în textele religioase canonice ale principalelor religii ale lumii. Acesta este menționat în mod semnificativ în textele apocrife religioase majore. Textele apocrife sunt lucrări religioase care au fost incluse în unele versiuni timpurii ale Bibliei, dar care astăzi sunt considerate a fi de importanță secundară față de scripturile Vechiului și Noului Testament.
Astfel, în Cartea lui Enoh, parte a Apocrifelor evreiești și creștine, Uriel este descris ca fiind unul dintre cei șapte arhangheli care guvernează lumea. Arhanghelul Uriel îl avertizează pe Noe despre potopul ce avea să vină. Tot Uriel dezvăluie faptul că îngerii căzuți care s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu vor fi judecați. În acest sens, îi arată lui Enoh o viziune despre locul în care sunt legați până când se va împlini numărul infinit de zile al nelegiuirii lor.
În textul apocrif evreiesc și creștin al ceilei de-a doua cărți a lui Ezra, Dumnezeu îl trimite pe Uriel să răspundă la o serie de întrebări pe care profetul Ezra i le-a adresat lui Dumnezeu. Când răspunde la întrebările lui Ezra, Uriel îi spune că Dumnezeu i-a permis să discearnă între semne ale binelui și răului în lume. Însă, pentru Ezra va fi totuși dificil să facă deosebirea din perspectiva sa umană limitată.
În diverse evanghelii apocrife creștine, arhanghelul Uriel îl salvează pe Ioan Botezătorul de la uciderea sa la ordinul regelui Irod la momentul masacrului de băieți, în perioada nașterii lui Iisus Hristos. Uriel îi îndrumă pe Ioan  și pe mama sa, Elisabeta, pentru a se alătura lui Iisus și părinților săi în Egipt. De asemenea, Apocalipsa lui Petru îl descrie pe Uriel ca îngerul pocăinței.

Amuleta orgon arhanghel Uriel Elvero
Pandantiv Arhanghel Uriel din pietre naturale

Rolul Arhanghelului Uriel

Uriel este arhanghelul înțelepciunii. Uriel strălucește lumina adevărului lui Dumnezeu în întunericul confuziei, ajutând oamenii să dobândească perspicacitate intelectuală, soluții practice și abilități creative, în depășirea problemelor cu care aceștia se confuntă de-a lungul vieții. Îngerul Uriel este un ajutor important în procesele de luare a deciziilor, atunci când învățăm informații noi, în rezolvarea problemelor sau a conflictelor. De asemenea, ne putem îndreapta către Uriel pentru ajutor în a renunța la emoțiile distructive. Astfel, anxietatea și furia ne pot împiedica să discernem înțelepciunea sau să recunoaștem situațiile periculoase.

Arhanghelul Uriel ne ajută să avem curajul să îmbrățișăm ceea ce este adevăr și să depășim provocările personale în confruntarea cu acesta. Energia sa oferă sprijin celor care caută să găsească, să exprime și să realizeze adevărul lor într-un mod care să servească celor mai înalte și mai bune versiuni ale lor. Numai recunoscând și acceptând adevărul putem fi echipați pentru a lua decizii informate. Invocarea Arhanghelului Uriel este o bună modalitate de a examina mai atent ceea ce se întâmplă în viețile și mințile noastre.
A privi adevărul în ochi poate fi destul de tulburător. Adesea implică recunoașterea greșelii, a durerii sau a defectelor. Arhanghelul Uriel este conștient de repercusiunile vederii adevărului și îi ajută, pe cei care îi cer ajutorul să depășească aceste dificultăți și să accepte realitatea cu iubire și compasiune.

Unul dintre lucrurile pe care Uriel le face este să ne ajute să ne conectăm cu cine suntem, cu sinele nostru adevărat și cu Sinele nostru Superior pentru a începe să înțelegem adevărul nostru, scopul nostru, de ce suntem aici și ce suntem aici să facem. Arhanghelul Uriel facilitează primirea informațiilor spirituale și a îndrumărilor de la Sinele nostru Superior, ghizii spirituali și de la îngeri cu mai multă claritate. Acesta pune în pauză mintea ego-ului, astfel încât să putem primi informațiile exact cum trebuie și cu claritate.

Uriel este arhanghelul profeției și ne poate susține să ne dezvoltăm puterile psihice și abilitățile intuitive. El poate oferi informații prin viziuni, vise și percepții bruște.

Arhanghelul Uriel susține vindecarea de stimă de sine scăzută. Arhanghelul Uriel ne ajută să ne trăim demnitatea și să ne găsim libertatea din diferite situații abuzive care ne diminuează valoarea. El ne ajută să găsim împuternicirea în propria noastră valoare, astfel încât să ne putem manifesta potențialul și atributele cu care suntem înzestrați, revendicăndu-ne bunăstarea.

Imaginea Arhanghelului Uriel

Arhanghelul Uriel are o energie de culoare aurie și albă. El va aduce această energie aurie pentru a conecta oamenii sau pentru a crea o legătură mai puternică cu Sinele lor Superior și să o ancoreze în centrul inimii lor. Îngerul Uriel este adesea reprezentat cu o sabie, un sul sau o flacără, simbolizând rolul său de aducător al adevărului și al focului divin.

Asocieri cu energia arhanghelului Uriel

Arhanghelul Uriel și aromaterapia

Aromele de lavandă, mandarină, mușețel, smirnă, tămâie, cimbru, santal conectează la energia arhanghelului Uriel, facilitând regăsirea păcii și armoniei interioare ca sursă a ancorării în realitate și deschiderii către conștientizări și mesaje intuitive. Puteți să vă bucurați de beneficiile lor prin intermediul uleiurilor esențiale, al fumigațiilor cu plante uscate, tămâie sau cu bețișoare și conuri parfumate.

Pietre naturale asociate cu arhanghel Uriel
Pietre naturale citrin

Arhanghelul Uriel și cristaloterapia

Pietrele și cristalele naturale ce rezonează cu energia arhanghelului Uriel sunt fluoritul, cuarțul rutilat, citrinul, sodalitul, cuarțul, calcopirita, rubinul, celestina, calcitul auriu, kyanitul. Aceste pietre naturale vă pot însoți sub forma bijuteriilor, amuletelor, obiectelor decorative din pietre naturale sau ca worry stone.

Arhanghelul Uriel și astrologia

Planeta Uranus este asociată energiei arhanghelului Uriel. Ca semn al zodiacului, arhanghelul Uriel este asociat zodiei Vărsător prin prisma calităților sale, respectiv idealism și empatie. Accesarea energiei planetei Uranus se poate realiza oricând cu ajutorul vergelelor rezonatoare ce funcționează pe frecvența acestei planete.

În general, prin obiectele consacrate Arhangelului Uriel, precum amulete, reprezentări grafice, icoane, produse pentru aromaterapie, se poate facilita conexiunea cu energia acestui arhanghel.

 

 

Întregul conținut al acestui blog (articole, imagini, texte și alte date) este proprietatea ElveroR și este aparat de legea pentru protectia drepturilor de autor, toate drepturile fiind rezervate. Folosirea oricărora din aceste elemente, fără obținerea unui acord prealabil de la proprietarii de drept se pedepsește conform legilor în vigoare. Continutul blogului nu poate fi reprodus, modificat, transferat, distribuit, republicat, copiat sau transmis în orice formă, inclusiv cea electronică, fără permisiunea anterioară scrisă a reprezentanților Elvero Trade SRL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *